Suma reală pentru care Buș a fost vândut în Anglia. Oficial, s-a scris despre 500.000 de euro, dar în Anglia a apărut altceva

Suma reală pentru care Buș a fost vândut în Anglia. Oficial, s-a scris despre 500.000 de euro, dar în Anglia a apărut altceva
  • Publicat:
  • Actualizat:

Suma de transfer pentru care Sergiu Buș a plecat de la ȚSKA Sofia la Sheffield Wednesday reprezintă acum motiv de discuție în Bulgaria. Conform sportal.bg, banii pe care i-ar fi plătit englezii pentru atacantul român ar fi fost mai mulți decât suma declarată oficial, 500.000 de euro.

Sergiu Buș a ajuns în Anglia în această iarnă, după ce a reușit să atragă atenția prin evoluțiile sale de la ȚSKA Sofia. Golgheter în Bulgaria după prima parte a campionatului, cu 10 reușite, românul de 22 de ani a fost unul dintre transferurile pe care Sheffield Wednesday le-a făcut după ce clubul a fost preluat de un consorțiu thailandez.

Suma anunțată în Bulgaria în această tranzacție a fost de 500.000 de euro. În realitate, presa din Bulgaria susține însă că aceasta ar fi fost de aproximativ 1,3 milioane de euro. La prima vedere, pare a fi vorba despre un caz asemănător cu cele din „Dosarul Transferurilor”, din România.

Cei de la Sportal.bg susțin însă că a fost o informație interpretată greșit. ȚSKA Sofia a primit acum 500.000 de euro pentru Buș, dar această sumă reprezintă doar o tranșă din prețul de transfer. După negocieri, cele două cluburi au fost de acord ca banii pentru Buș să fie virați în tranșe, dar ȚSKA a pus condiția ca prima rată să fie de cel puțin 500.000 de euro. Clubul bulgar are mari probleme financiare și are nevoie de bani pentru a-și lua licența.

Pe lângă suma de transfer pentru care ȚSKA Sofia și Sheffield s-au înțeles, clubul bulgar ar urma să mai primească unele bonusuri în funcție performanțele lui Sergiu Buș, dar și dacă echipa reușește să promoveze în Premier League. În prezent, după 28 de etape, Sheffield se află pe locul 10 în Championship, cu 38 de puncte, la 9 distanță de primul loc care duce la barajul pentru promovare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Apariție rară a lui Miodrag Belodedici alături de iubita sa
Apariție rară a lui Miodrag Belodedici alături de iubita sa
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a fost prins
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Soția lui Iosif Rotariu a murit! Suferințele prin care a trecut în ultimele luni: A ajuns să cântărească 35 de kilograme
Soția lui Iosif Rotariu a murit! Suferințele prin care a trecut în ultimele luni: A ajuns să cântărească 35 de…
Doliu în Generaţia de Aur la câteva ore după meciul de retragere. Anunţul trist, în urmă cu puţin timp
Doliu în Generaţia de Aur la câteva ore după meciul de retragere. Anunţul trist, în urmă cu puţin timp
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani cere pedeapsa capitală pentru fiul său:
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani cere pedeapsa capitală pentru fiul…
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
Cu ce se poate ocupa fiul Romaniţei Iovan, la doar 17 ani: La 2-3 dimineața, mi-a venit ideea. M-am băgat în ceva greu
Cu ce se poate ocupa fiul Romaniţei Iovan, la doar 17 ani: La 2-3 dimineața, mi-a venit ideea. M-am băgat…
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Se schimbă legea pentru TOȚI POSESORII de mașini din România:
Se schimbă legea pentru TOȚI POSESORII de mașini din România: "Acest lucru să nu se mai întâmple"
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur" Iosif Rotariu, la vârsta de…
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Imagini de colecție cu Ion Țiriac tânăr student când se antrena la baza sportivă studențească Tei VIDEO
Imagini de colecție cu Ion Țiriac tânăr student când se antrena la baza sportivă studențească Tei VIDEO
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul lui. Ce preț are și de cât timp îi este client fidel
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul lui. Ce preț are și…
×